UITE-O, NU-I!
Cu un cântecel în frunte
sus pe munte, chiar de-a buşa uneori
prin împărăţii de flori,
am ajuns, pitiş, pitiş,
prin brădet, prin aluniş,
repejor sau mai încet
în poiană-n luminiş.
UITE-O, NU-I!
Cu un cântecel în frunte
sus pe munte, chiar de-a buşa uneori
prin împărăţii de flori,
am ajuns, pitiş, pitiş,
prin brădet, prin aluniş,
repejor sau mai încet
în poiană-n luminiş.
Când fetiţa mea Eliza era mică, să fi avut 5-6 ani, fiind în Bucureşti în vizită la rude, a văzut în piaţă papagali (peruşi) şi a ţinut morţiş să-i cumpărăm şi ei şi să-i luăm acasă.
I-am luat, la insistenţele ei, o pereche de peruşi, băiat şi fetiţă. Erau foarte frumoşi: albăstrii amândoi şi se asemănau [...]