Eu ştiu că “eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate”.
Eu ştiu că voi plăti cu carnea mea
Aceasta cauză – de-a avea dreptate
Frăţescul bine – nu şi  piaza rea….

Eu ştiu că nu aştepţi  nici cruci pioase,
Şi nici îngenuncheri – de la soldat.
Eu ştiu – când arde mâna mea de oase
În  ieslea vieţii – tu eşti împăcat.

Eu ştiu că se confundă fariseii.
Eu ştiu că Iuda are conturi, mii.
Nici nu se sinucide. Cu iubeii,
Te răstigneşte iar, în cumetrii.

Eu ştiu că tot se uită, tot se iartă.
Dar te găsesc mereu în cel furat.
În cea mai ştearsă ţară de pe hartă.
În cel mai tâlhărit nevinovat.

Eu ştiu că tu exişti în fiecare.
Puterea ta de frate şi de om,
Stă-n cel ce luptă, rănii care doare,
Să-i facă-n sine peşteră,  nu dom…

Eu ştiu că tu veghezi în părăsire,
Când eu, cu sabia-n mână, sau cuvânt,
Alin poporul meu, şi-a lui psaltire
Scrisă-n pământ, mormânt după mormânt…

Eu ştiu că eşti român – dacă mi-eşti tată.
Eu ştiu că frate mi-eşti – de eşti român.
Că-n altă limbă, inima ta toată,
Atâta ai să-mi dai să bată-n sân.

Eu ştiu că “eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate”.
Eu ştiu că tu trăieşti în fiecare.
Eu ştiu că România noastră poate,
De-n  Raiul ei, luptăm să-l facem mare!
 
24 aprilie 2012
 

Pe lumea toată, nu te-aş da!

Sunt sânge din istovul tău!

Şi carne din iubirea ta!

Pe tine, tată pe pământ,

Ce-a vrut la ceruri, să mă urce,

Nu te-aş schimba pe niciun sfânt!

Şi nu te-aş da pe nicio cruce!

Pe tine, tată chinuit,

Care mi-a dat să rup din dânsul,

Nu te-aş schimba pe niciun schit,

Pe niciun cer de-a râsul-plânsul!

Pe tine, tată, rob zdrobit

Al zâmbetului meu de domn,

Nu te-aş schimba pe nemurit

Pe nicio lume de nesomn –

Pe tine, tatăl meu apus,

Pe tine, tatăl meu milos,

Nu te-aş schimba nici pe Iisus!

Şi nici pe-al cerului,   frumos!

Pe niciun Dumnezeu gelos!

Pe niciun Rai  de jos, sau sus!

25-26  aprilie 2012

 EDITURA OLIMPIAS, GALAŢI, 2011
      Redactor: Olimpia Sava

 Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
SAVA, OLIMPIA
        Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu / Olimpia Sava. – Galaţi : Olimpias, 2011
        ISBN 978-606-8176-17-8

232.9
 

 Editura Olimpias
Strada Calugareni, Nr. 23
Telefon: 0747422257
e-mail: edituraolimpias@yahoo.com

 Dedic aceasta  carte
                                  familiei mele

 SFINTII PARINTI IOACHIM ŞI ANA,
BUNICII LUI IISUS
 

În oraşul Nazaret,
Orăşel micuţ, cochet,
Undeva-n vechea Iudeie,
Un bărbat şi o femeie

Traiul şi-l duceau frumos.
Ei erau de mult folos
Celor mai apropiaţi,
Căci  erau preocupaţi,

Amândoi cu suflet mare,
Să acorde ajutoare
Tuturor celor aflaţi
În necaz şi supăraţi.

Despre Ana şi Ioachim,
Toţi creştinii bine ştim
Că doreau şi ei un fiu,
Dar deja era târziu.

Totuşi, ei au mai sperat
Şi-n genunchi s-au tot rugat,
Promiţând c-acel copil
Slujitor va fi, umil,

Domnului şi niciodată
Viaţa  nu-i va fi pătată.
Dumnezeu s-a îndurat
Şi i-a binecuvântat.

 
SFÂNTA FECIOARĂ MARIA

 Ana a născut o fată,
Pe Maria, minunată
Copiliţă. Îngrijită
Cu mult drag, era-ndrăgită.

Toţi acei care-o vedeau,
Foarte mult se minunau.
În iubire a crescut
Şi, trei ani când a făcut,

Neuitând ce au promis,
Tatăl, mama au decis
Că acum e foarte bine
Domnului să o închine.

Au plecat la Templul Mare
Din Ierusalim, în care
Copiliţa preacurată
Slujitoare a fost dată

Domnului. Părinţii sfinţi
Au plecat curând, cuminţi,
Sus, la Cer, să se-odihnească.
Ei s-au îngrijit s-o crească

Pe Maria cea cuminte
Dându-i multe-nvăţăminte,
Spre a deveni creştină,
Să trăiască fără vină.
  Dacă sfinţii ei părinţi
Au plecat la Cer cuminţi,
A crescut ca o copilă
Credincioasă şi umilă,

Un adevărat exemplu
Pentru alţi copii din templu.
Nicidecum n-a fost uitată.
Mult a fost ea ajutată

De-acel om cu suflet mare,
Iosif. Nu din întâmplare
Domnul a dorit să-i fie
Credincios blândei Marie.

Sigur bunul Dumnezeu
A văzut că-i este greu,
Dar şi alt plan mai avea,
După cum se va vedea.

                                  Ea în templu a trăit
Până când a împlinit
Cincisprezece ani. Rămasă
Fără de părinţi şi casă,

Pe Fecioară trebuia
Ca în casa lui s-o ia
Un creştin, iar ea să fie
Credincioasa lui soţie.

Dar Fecioara a jurat
Că nu vrea niciun bărbat
Şi că ea s-a logodit
Doar cu Domnul Cel Iubit.

Singură de-ar fi rămas,
Oameni răi, la orice pas
Rău ar fi putut să-i facă,
Dar, prin asta să nu treacă,

Un bătrân, Iosif numit,
Fericit s-a oferit,
S-o ajute singurel.
Şi s-a logodit cu el.

Cum s-a nimerit să fie
Din aceeaşi seminţie,
Îl avea curata fată,
Pe bătrân, precum un tată.

Iosif ca dulgher lucrase,
Dar averi nu adunase,
Iar Cucernica Fecioară,
Nedorind a-i fi povară,

Ajuta-n gospodărie,
Toate-n ordine să fie.
Trai decent, dar nu bogat,
Iosif i-a asigurat.

BUNA VESTIRE
 

Într-o noapte s-a-ntâmplat,
Când Maria s-a rugat,
Cǎ a fost înconjurată
De mai mulţi îngeri deodată.

Îngerii se legănau
Şi în jurul ei dansau.
Ramuri de măslin şi flori,
În tot felul de culori,

Fiecare-n braţe-avea
Şi cu drag îi oferea.
Îngerii cântau duios,
Într-un cor melodios.

Îi pǎrea că doar  visează
Şi simţea  că ea dansează.
Dintre oaspeţi, deodată,
Ea a fost întâmpinată,

De un înger, ce avea
Strălucire ca de stea.
Pentru că s-a speriat,
Tânăra a-ngenunchiat

Şi, crezând că vrea s-o certe
Domnul, se ruga s-o ierte.

 
Dar atunci un glas frumos,
Cristalin, melodios,

I-a cerut să se ridice,
Să asculte ce-i va zice.
Îngerul strălucitor
I-a şoptit ocrotitor,

Cu acelaşi glas fragil,
Că e îngerul Gavriil.
I-a mai spus cu dulce şoaptă
Despre tot ce o aşteaptă:

-Nimeni asta nu mai  ştie,
Că tu eşti, dragă Marie,
Singura dintre fecioare
Demnă de o cinste mare:

Ca fiinţă omenească,
Fiul Domnului să nască.
E un semn de preţuire,
Să-ţi aduc Buna Vestire!

La-nceput, ea s-a mirat:
-Dar eu nu m-am măritat
Copilaş să n-aibă tată
Nu s-a mai născut vreodată!

 
Însă îngerul Gavriil
I-a şoptit: “Acest copil,
După cum ţi-am pomenit,
E de Domnul zămislit!

E Mesia, despre care
Lumea are-nştiinţare
Că e singurul ce poate
Să o spele de păcate.

Încă, Dumnezeu mai vrea
Foarte repede să-i dea
Şi Elisabetei fiu.
De la Domnul însuşi ştiu

Că va fi premergător
Singurului tău fecior,
Despre El să-nştiinţeze
Lumea, apoi să-L boteze“ .

Îngerul cel vestitor
A plutit apoi uşor
Şi, înconjurat de şoapte,
El a dispărut în noapte.

Sigur că vă aşteptaţi
Amănunte să aflaţi,

 
De aceea, vă voi spune
Că aceste vorbe bune

Au făcut-o pe Maria
Să-şi arate bucuria,
Aşezânduse-n genunchi
Şi, cu rugăciuni, mănunchi,

Domnului să-I mulţumească;
I-a cerut s-o ocrotească,
Pentru-a duce la sfârşit
Misiunea ce-a primit:

-Doamne, poţi să porunceşti
Absolut orice doreşti,
Voia ta, chiar de mi-e greu,
Sfântă îmi va fi mereu,

Căci alt ţel nu am pe lume,
Numai unul şi anume
Să-Ţi rămân supusă Ţie
Până merg în veşnicie!

Doamne, fie precum vrei,
Nu îmi pasă de acei
Care vor gândi urât.
Vreau să Te slujesc, atât!

“Vestea Bună”, a primit
Fără să se fi gândit
Că supunerea-i deplină
O va absolvi de vină

Pe străbuna Eva, care
Fost-a neascultătoare,
Când, să vadă, a decis,
Ce-i cu fructul interzis.
Deci fecioara născătoare,
Va spăla de-orice urmare,
Prin supunere totală,
Vina cea iniţială.

 
NAŞTEREA PRUNCULUI IISUS HRISTOS
 
 

Visul cel preaminunat
Toată viaţa i-a schimbat
Preacucernicei Fecioare.
Chiar din ziua următoare,

Mai pătrunsă de credinţă,
Adâncită-n pocăinţă,
Se ruga buna Marie
Pentru ce urma să fie.

Timpul a trecut şi iată
Că Fecioara-nsărcinată
Oamenilor le arată
Pe bătrânul Iosif tată.

Ar fi aspru judecată
Dac-ar fi deconspirată
Că nimic nu s-a-ntâmplat
Între ea şi-acest bărbat.

Bunul Iosif se-ndoieşte
Când Maria povesteşte
Despre ce s-a împlinit,
Se consideră minţit.

Preacucernica Marie
Este fiică, nu soţie,
Însă cine poate crede
Altceva, decât ce vede?
De aceea, e trimis
Îngerul Gavriil în vis
Şi lui Iosif întăreşte
Ce Maria povesteşte.

Inimosului bărbat
Îi vorbeşte răspicat
Despre sarcina pe care
Preacucernica o are.

Astfel Iosif a-nţeles
Că şi el a fost ales:
Pe Maria s-o păzească,
Fiul Domnului să crească.

Dar  Augustus împărat
Un decret curând a dat,
Să se-nscrie fiecare
Unde rădăcina-şi are,

Pentru că voia să ştie
În ce număr pot să fie
Numeroşii lui supuşi,
Spre a fi la taxe puşi.

Cum strămoş comun aveau,
Căci din David se trăgeau,
Iosif şi Sfânta Marie
Au plecat să se înscrie
La Betleem, cale lungă
Şi au reuşit s-ajungă
Într-o seară, când pe stradă
Oameni se aflau… grămadă.

De aceea n-au găsit
Adăpost pentru dormit.
Fata s-a înfiorat.
Semne i s-au arătat

Că-n aceasă noapte-anume
Va aduce ea pe lume
Fecioraşul mult iubit
Ce-I de Domnul zămislit.

Semnele mereu creşteau
Şi-adăpost ei nu găseau.
O femeie inimoasă,
I-a primit, dar nu în casă,

Ci în staulul de oi.
Cred c-aţi auzit şi voi,
Despre moşul rău, Crăciun,
Multe vorbe ce se spun.

Chiar dacă urma să nască,
Pe Maria, s-o primească,
El nicicum nu s-a-ndurat
Şi poruncă chiar a dat
Ca bătrâna lui soţie,
Vreun străin,  în ospeţie
Nu cumva să se gândească
Peste noapte să primească.

Dar soţia lui Crăciun,
Cum era cu suflet bun
Şi, în leacuri, ne-ntrecută,
Moaşă foarte pricepută,

Fu de mare ajutor
Să se nască mai uşor
Fiul Cel mult aşteptat.
Staulul s-a luminat,

Iar pe cer a răsărit
Mândră stea, ce s-a zărit
La o mare depărtare,
Semn că s-a născut prunc mare.

Steaua Lui s-a înălţat
Şi Pământu-a luminat.
Deci Mesia s-a născut
Paie-având ca aşternut,

Într-o peşteră, în care
Se adăposteau mioare.

 
Fiul Domnului, Iisus,
Pace-n suflete-a adus.

Bătrânica cea blajină
Soţului a vrut să-i spună
Despre pruncul Cel născut,
Luminat, cum n-a văzut.

Numai că ursuzul moş
S-a umflat ca un cocoş.
Foarte rău s-a supărat
Pentru că n-a ascultat

Şi în staul i-a primit,
Ba, mai mult, a şi moşit.
Cum era înfuriat,
O bărdiţă a luat

Şi-a pus soaţei repejor
Mâinile pe tăietor,
Condamnând-o pe bătrână
Să trăiască fără-o mână.

A făcut Iisus, se spune,
Prima dată o minune.
Mama Lui a pus cu rost
Mâinile precum au fost.

 
După ce doar le-a atins,
Mâinile pe loc s-au prins,
Ca şi cum ea niciodată
Nu fusese mutilată.

Moş Crăciun s-a speriat
Şi-n sfârşit a regretat
Răutatea de-nainte
Şi, ca un moşneag cuminte,

În genunchi el  s-a rugat,
Pruncului prea luminat.
Mama sfântă l-a iertat,
Dar o sarcină i-a dat:

Niciodată să nu moară
Şi, cu inima uşoară,
Să aducă bucurii,
Însă nu doar la copii,

Şi la tineri şi bătrâni,
Chiar  şi celor mai haini.
De aceea-n orice an
Moşuleţul năzdrăvan

Tot continuă să facă
Daruri care să ne placă.

 
Astfel el a devenit
Personajul cel iubit

Ce soseşte-n miez de noapte,
Însă uneori se poate
Copilaşi cuminţi să-l cheme
Şi s-ajungă mai devreme,

Pe la prânz, ori mai spre seară,
Aducând în sănioară
Fel de fel de lucruşoare.
Mulţi îi scriu câte-o scrisoare,

În Finlanda-ndepărtată,
La Revinieni. Pe dată
Moş Crăciun se străduieşte,
Lumea toată scotoceşte,

Dar se-ntâmplă câteodată
Însuşi Moşul să nu poată
Rezolva orice scrisoare,
Chiar de are ajutoare.

Când copilul care-i scrie
Face vreo obrăznicie,
Moşul nu se mai descurcă
Şi cadourile-ncurcă,

 
Dar le-ncurcă-aşa de tare,
Că ajung la alţii, care
Nici măcar nu le-au cerut.
Dacă ştiţi că aţi făcut

Vreo năzbâtie mai mare,
Este bine, în scrisoare,
Să promiteţi serios
Că vă veţi purta frumos.

Dar să nu uitaţi: se spune
Că orice promisiune
Trebuie şi respectată,
Altfel, sigur altădată

O scrisoare-ncredinţată
Nu va fi considerată.
Moşul este fericit
Dacă am împodobit

Bradul cu steluţa care
Este lumii vestitoare
Că pe lume a venit
Fiul Domnului, menit

Să ne scape de păcate
Şi să ne ajute-n toate.

 
Moşul are spiriduşi
Foarte harnici şi ghiduşi,

Mulţi şi peste tot în lume.
Îl ajută, fac şi glume…
Uneori şi lor le place
Doar puţin să se mai joace,

Dar când moşul îi convoacă
Nu se mai gândesc la joacă,
Ci la scumpii de copii
Ce aşteaptă bucurii.

Pentru cei aflaţi la greu,
Spiriduşii sunt mereu
Sfătuiţi de Moş Crăciun
Să le facă traiul bun.

Dacă cineva doreşte,
Moşul sigur îl primeşte,
Ca în ziua de Crăciun
Spiriduş să fie, bun.

De aceea, dac-aţi vrea,
Fiecare aţi putea
Spiriduşi să deveniţi,
Celor dragi să oferiţi

 
Daruri, care pot să fie
O micuţă poezie,
Un cuvânt plin de iubire,
Ori un gest de mulţumire…

Toţi simţim că-i sărbătoare,
Sufletul creştin înfloare
Inima ne este plină
De căldură şi lumină.

Îngeri vin să ne aline
Cu-aripi de colinde line,
Frumuseţea sufletească
Încă  ar mai vrea să crească.

Fericiţi noi înflorim.
Îngerii aproape-i ştim.
Vrem şi noi ca ei să fim
 Domnului să-I mulţumim.

Este zi de sărbătoare!

CEI TREI MAGI DE LA RĂSĂRIT
 

 
Steaua ce s-a înălţat
Mare vâlvă-a provocat
Printre magi, care-au dorit
Să-L găsească, negreşit,

Pe-mpărat, să I se-nchine.
S-au gândit că este bine
Să urmeze steaua care
S-a ivit, strălucitoare.

Dar pe drumul ce-au făcut
Să vorbească ei au vrut
Cu Irod, şi lui să-i spună,
Cum credeau, de vestea bună,

Ca supuşii să şi-i cheme,
La credinţă să-i îndemne.
Cei trei magi din răsărit,
Ce cu daruri au venit

Să se-nchine Lui Iisus,
Veste lui Irod au dus
Că pe lume a venit,
După cum s-a proorocit,

Împăratul cel Iubit,
Ce-I de Domnul zămislit
Însă el când a aflat
Foarte rău s-a supărat.
Magilor le-a poruncit
Să se-ntoarcă negreşit,
Despre prunc  să-i povestească
Unde poate să-l găsească.

Dar cum ei au înţeles
Gânduri negre că-i dau ghes,
Pe Irod l-au păcălit
Şi-altă cale au găsit.

Iar Irod a poruncit
Şi soldaţii au pornit
Peste tot să scotocească,
Prunci de parte bărbătească

Fără milă să omoare.
 Astfel au ucis un mare
Număr, douăzeci de mii,
De nevinovati copii,

De la doi ani mai în jos,
Ca să-L afle pe Hristos.
Dumnezeu L-a apărat
Şi nicicum nu l-au aflat.

Îngeraşi L-au însoţit
Şi pământu-au împânzit,
Pe Iisus să-L ocrotească
De Irod, să nu-L găsească.
Lumea astfel a aflat
Despre Pruncul  Minunat,
Ce-a adus, ca dar preasfânt,
Viaţă nouă pe Pământ.

De la stânele vecine
Au venit să I se-nchine
Toţi păstorii, fericiţi
Că şi ei au fost  primiţi

La-mpăratul tuturor,
Pruncul cel Strălucitor,
Care S-a născut anume
Să aducă pace-n lume.

TĂIEREA ÎMPREJUR A PRUNCULUI IISUS
 

Vechea lege prevedea
Că, atunci când se năştea
Prunc de parte bărbătească,
Trebuia ca să primească

Un botez, spre-a-i fi iertat
Strămoşescul său păcat.
O tăiere se făcea
Împrejur, ce producea

Suferinţă foarte mare
Şi a sângelui vărsare.
Când pe lume a venit,
Şi Iisus a trebuit

Legii vechi să se supună,
Astfel nimeni să nu spună,
Cum, de-altfel, s-a întâmplat,
Că El nu-i cu-adevărat

Cu un trup de om născut.
Când tăierea s-a făcut,
Chiar total nevinovat,
Ca un om plin de păcat,

Sângele şi l-a vărsat
Şi durere-a suportat,
Pentru neamul omenesc,
Ca păcatul strămoşesc
Pe vecie să dispară,
Altă lume să apară,
Ca durerea cea trupească
Prin Duh Sfânt s-o-nlocuiască.

De micuţ a suferit,
Ca să fie pregătit
Viaţa mai târziu să-şi dea,
Când pe Cruce-avea să stea

Răstignit, batjocorit
De poporul Său iubit.
Numele ce I s-a pus
Tot atunci, a fost Iisus,

Ce fusese stabilit
Când Fecioarei i-a vorbit
Sfânt arhanghelul Gavriil,
Că va naşte un copil.

Nu întâmplător I-a spus
Astfel, pentru că, tradus
Dacă e, „Mântuitor”
El înseamnă. Un popor

Mai curat şi-ncrezător
Însemna, în viitor.
Oamenii a bucurat,
Diavolii a speriat.

 
ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI

Când pe lume a venit
Pruncul Sfânt, s-au îndoit
Mulţi că poate să apară
Un copil printr-o fecioară,

De la Duhul Sfânt. Astfel,
A făcut şi-un bătrânel,
Simeon, dar l-a certat
Sfântul Duh şi l-a legat

Moartea doar atunci să-i vină,
Când în braţe-avea să-L ţină
Pe Iisus, astfel născut.
De la naştere-au trecut

Patruzeci de zile-n care
Pregătiri de închinare
Domnului au fost făcute.
Legile preacunoscute

Ale Domnului cereau
Ca feciorii ce erau
Primi născuţi, cu cinste mare,
Duşi să fie în altare,

De părinţi, luând cu ei
Şi doi pui de porumbei,
Jertfă Domnului să-I dea.
Când familia avea,

După-aceeaşi lege veche,
Turturele, o pereche
Aducea să le jertfească,
Domnului să-I mulţumească.

Când Iisus a fost adus,
El a fost purtat pe sus
De bătrân, ce a venit
Să-şi găsească, în sfârşit,

Mântuirea. El vorbea
Domnului şi Îi cerea
Slobozire lui să-i dea.
Despre copilaş, spunea

Că-I Lumina şi că El
A adus în Izrael,
Pretutindeni pe pământ.
Mântuire. Pruncul Sfânt

A mai fost întâmpinat,
De asemeni, lăudat,
Şi de Ana, ce trăia
Lângă templu şi avea

Optzeci şi patru de ani.
Ea fusese şapte ani
Măritată şi-a rămas
Văduvă. Cu dulce glas
Şi cu vorbe foarte bune,
Către Domnul, rugăciune
Tot mereu a îndreptat.
De aceea i s-a dat

Darul ca să proorocească,
Oamenilor să vorbească,
Despre ce avea să fie,
Iar popoarele să ştie

Despre Fiul Sfânt, Iisus,
Ce-I la închinare-adus.
Cu Fecioara a vorbit
Simeon şi-a proorocit

Că va suferi cumplit
Pentru fiul său iubit
Şi că fi-va contestată
Fecioria-i ne-ntinată.

Braţele ce l-au purtat
Pe Iisus au însemnat
Braţe de popoare care
Au primit încreştinare.

BOTEZUL DOMNULUI IISUS
 

De la templu revenit,
Fiul Sfânt a vieţuit
Ca un om de rând, tâmplar,
Fără-a se  gândi măcar

Că e plin de-nţelepciune,
Ori să facă vreo minune.
Preoţii se rânduiau
Numai când ei împlineau

Vârsta de treizeci de ani.
Deci, ca oamenii sărmani,
Şi Iisus S-a ostenit.
Când bătrânul a murit,

Lângă mama Sa a stat
Şi-amândoi s-au ajutat.
Dumnezeu i-a poruncit
Lui Ioan de a pornit

La Iordan şi-a botezat
Oamenii. A aşteptat
Fiul Domnului să vină,
Ca botezul să obţină

Cu Sfânt Duh, ce aducea
De la Dumnezeu. Avea
De la Domn înştiinţare
Că urma să se coboare
Din văzduh un porumbel
Ce va poposi pe El,
Spre a fi asigurat
Că-i Iisus cu-adevărat.

Când Mesia a cerut
Să-L boteze, a ştiut
Că e Fiul Domnului
Şi-a cerut botezul Lui.

Dar Iisus a împlinit
Voia Tatălui. Smerit,
El botezul a primit,
Ca să fie absolvit

Astfel marele păcat
Ce Adam a aruncat
Pe întreaga omenire.
Apa a primit sfinţire

Când pe umeri Lui I-a stat
Porumbelul anunţat,
Sfântul Duh de Domn trimis.
Cerurile s-au deschis

Şi un glas s-a auzit.
Însuşi Domnul a vorbit,
Foarte asemănător
Cu mesajul următor:

„Este Fiul Meu iubit,
Ce Eu am binevoit!”
O lumină-a fulgerat
Peste Fiul botezat.

După asta a-nceput
Mesia de a făcut
Mari minuni dumnezeieşti,
Fapte, pentru El, fireşti.

De apostoli ajutat,
El prin lume a umblat
Şi a propovăduit.
Fariseii au dorit

Să-L omoare. Se temeau
Că puterea ce-o aveau
Peste oameni se pierdea
Dacă lumea-n El credea.

SCHIMBAREA LA FAŢĂ
A MÂNTUITORULUI
 

 
Tulburare a produs
Viaţa dusă de Iisus.
Unii rege îl credeau,
 Însă alţii îl priveau

Ca pe-un mare prooroc.
Ei nu acceptau deloc
Despre zămislirea Lui
Că-i un rod al Domnului.

Dar Iisus, ce cunoştea
Câte de-ndurat avea,
Chinuri ce aveau să-l doară,
Ca un om urmând să moară,

Ca să fie perceput
El corect de la-nceput
De apostoli, ei să-L creadă
Fiu al Domnului, să-L vadă

Ca Lumină ce-a venit
Cu un scop deosebit,
Forţă-având nelimitată
Ca să schimbe lumea toată,

Trei apostoli şi-a luat
Şi pe Tabor a urcat.
Când erau pe munte, sus,
Sfântul Petru a propus
Mici colibe ei să-şi facă,
Singuri timpul să petreacă.
Speriaţi au fost avan
Petru, Iacov şi Ioan

Când la faţă s-a schimbat,
El fiind tot luminat.
Hainele strălucitoare
El avea şi ca un soare

Pe aceştia i-a orbit.
Moise-acolo a venit
De Ilie însoţit,
Lui Iisus de I-a vorbit.

Glas din cer s-a auzit
Şi un nor a poposit
Peste munte. Domnu-a spus
Că e Fiul Său Iisus.

La al Domnului cuvânt,
Au căzut ei la pământ,
Dar când i-a atins Iisus
Şi s-au ridicat, nespus

De miraţi ei au văzut
Că erau ca la-nceput,
Cu Iisus, ce i-a rugat
Despre ce s-a întâmplat
Nicidecum să nu vorbească
Până să se împlinească
Învierea Lui. Astfel
Sfinţii au crezut în El

Când pe cruce pătimea,
Omeneşte suferea.
Ei ştiau că de-ar fi vrut
Tatălui ar fi cerut

De durere-a fi scăpat
Şi că El a suportat
Chinurile şi-a murit
Ca să fie împlinit

Scopul Său, de-a fi scăpat
Omenirea de păcat.
Iar Schimbarea Lui la faţă
Totodată ne învaţă

 Că acela care  crede
                                  În Iisus Lumina-i vede
Şi curata lui simţire
Duce la dumnezeire.

 
INTRAREA ÎN IERUSALIM
A DOMNULUI IISUS
 

 
Foarte mulţi au fost uimiţi,
Nu doar cei izraeliţi,
De dorinţa Lui Iisus.
La Ierusalim s-a dus

Hotărât ca să-şi arate
Sfânta Sa identitate.
Căci minuni El a făcut,
Dar era necunoscut.

De pe când s-a întrupat
El fusese prezentat
Ca „Mesia” ce venea
De la Domnul şi avea

Specială misiune,
Ordine în lume-a pune.
Pentru cei din Izrael
Proorociri erau că El

Va veni ca salvator.
Muntele Măslinilor
Este locul dinspre care
Se spusese că apare.

Dintr-acolo a venit
Şi mulţimea L-a primit

 
Cu nespusă bucurie.
Cum era în profeţie,

Ucenicii şi-a trimis
Oamenilor de le-a zis
Că pe măgăruşul Lui
Vine Fiul Domnului.

El s-a identificat
Cu Mesia aşteptat.
Felul cum el a venit
Şi de unde-au împlinit

Întru totul profeţia
Ce făcuse Zaharia.
Lângă Iosif a crescut,
 Dar era recunoscut

Ca fiind lui David fiu,
Şi atunci şi mai târziu.
Astfel se recunoştea
Din ce neam El provenea.

Salvator considerat,
„Osana” i s-a strigat:
Strigăt după ajutor.
Şi Ioan, Botezător,

 
De Mesia tot vorbea,
Iar atunci când se găsea
De Irod întemniţat
Pe Iisus l-au întrebat

Ucenici trimişi de el
Dacă e Mesia cel
Aşteptat sau alt bărbat.
Când Iisus a confirmat,

Preoţii s-au mâniat
Şi cu toţii au certat
Uceniciii Lui Iisus.
Personal şi Lui I-au spus

Rău de tot să-i pedepsească,
Despre El să nu vorbească.
Fariseii, tot la fel,
Au ştiut că este „El”.

Şi Pilat a înţeles,
De aceea a ales
Condamnarea să I-o dea
Lui mulţimea. Se temea

Să apară-n viitor
De ceva răspunzător.

Când Mesia a venit
La Ierusalim, primit

El a fost ca-ntr-un regat.
Oamenii şi-au dezbrăcat
Hainele şi-n drum le-au pus
Înaintea Lui Iisus.

Multe ramuri au tăiat.
Astfel au realizat
O măreaţă sărbătoare.
Cum privit de fiecare

El era ca împărat,
Oamenii s-au aşteptat
Că Irod va fi gonit.
Deci, El i-a dezamăgit

Când în templu a intrat,
Mesele a răsturnat,
Negustorii a gonit,
Ca să fie pregătit

Pentru Paşte, curăţat
De negoţul necurat.
Când Îl auzeau cum spune
Că e loc „de rugăciune”

„Casa Lui”,  nu-nţelegeau,
Tot mai mulţi Îl părăseau.
Însă El îi miluia,
Vindecări le dăruia,

Milă-având şi îndurare
Şi-n momentele în care
Sus, pe cruce, suferea,
Căci la El nu se gândea.

El venise pregătit
Să slujească şi-a murit.
De micuţ a dovedit
Caracter neprihănit

Şi smerit, cum a rămas
Până-n cel din urmă ceas.
Slujba şi-a îndeplinit,
Chiar fiind El părăsit.

 
CINA CEA DE TAINĂ
 
                      

                             De-un ucenic  a fost trădat
De Iuda, prin sărutul dat.
Acesta, ca şi scos din minţi
Doar pentru-o pungă de arginţi,

A fost prieten mincinos.
Dar n-a avut niciun folos:
Arginţii nu i-a folosit
Şi în căinţă a murit.

Iisus ştia despre trădare
Şi despre grava ei urmare,
Dar, să se-ntâmple, a lăsat
Destinul care I-a fost dat.

Chiar după ce-n Ierusalim
Intrase, după cum noi ştim,
Arhiereii au venit
Şi cu bătrâni s-au sfătuit,

Acasă la Caiafa, cum
Să scape de Iisus. Nicicum
Să afle unde-i nu puteau,
De-un trădător nevoie-aveau.

Aşa, pe Iuda l-au găsit,
Şi miercuri ei au stabilit,
Ca semn să fie cunoscut
Iisus, un vinovat sărut.

Când, joi, la cină s-au găsit,
Mântuitorul le-a vorbit
Că cineva Îl va trăda.
De-aceea a-nceput a da

Din pâinea şi din vinul Său,
Iar Iuda, ucenicul rău,
E primul  care a primit
Din darul Lui, ce-a fost numit

Ca trup şi sânge-al Domnului.
Acestea sunt poporului
Mântuitoare de păcat.
Dar Iuda, după ce-a luat

Din Cina cea de Taină-a spus
De-ascuzătoarea Lui Iisus
Acelora ce l-au plătit.
Iar când acesta a lipsit,

Mesaj duşmanilor să dea,
Iisus a spus că El avea
Să fie lepădat aici
Chiar şi de ceilalţi ucenici,

În astă noapte. Contrazis
De sfântul Petru, ce I-a zis
Că el ar prefera să moară,
Iisus a spus a doua oară
Că-n astă noapte, până-n zori
Nu doar o dată, de trei ori
Şi Petru Îl va lepăda.
Nu sunt cuvinte a reda

Tristeţea ce l-a copleşit
Când împreună au pornit
Spre o grădină, Ghetsimani,
Ca să se roage, pe duşmani

Cu toţii să-i întâmpine.
Şi totodată ultime
Porunci  a dat, pe ucenici
Însărcinându-i, tot ce-aici

El a făcut cu vin şi pâine,
Să facă ei, spre a rămâne
Sfinţite şi mântuitoare.
Şi astăzi orice preot are

O datorie sfântă, cea
Ca-mpărtăşanie să dea
Enoriaşilor, să fie
O minunată mărturie

Că sunt creştini. Aşa, gustând
Din Trupul Domnului şi bând
Din sânge, vinul cel sfinţit,
Noi mântuire am primit.

 
RĂSTIGNIREA
DOMNULUI IISUS
 

                  
Iisus a fost luat “pe sus”
Şi la Pilat în grabă dus.
Tot ce-nainte-a proorocit
În noaptea-ceea s-a-mplinit.

Cocoşii încă n-au cântat
Când ucenicii l-au lăsat,
De parcă nu l-au cunoscut;
De viaţa lor ei s-au temut.

Iar Petru, care promitea
Că pentru El să moară vrea,
Nu doar o dată, de trei ori
L-a lepădat, doar până-n zori.

Iisus l-a impresionat
Pe cel trimis de împărat,
Pilat, ce chiar L-a apărat.
Poporul, prea înverşunat

De oameni care Îl urau
Şi moartea Lui Iisus voiau,
Striga să fie pedepsit,
Şi, ca tâlharii, răstignit.

De ar fi vrut să-l fi rugat
Pe Dumnezeu, L-ar fi scăpat,
Dar El durerea nu şi-a spus
Şi-a acceptat astfel supus
Batjocuri, lovituri, pe toate,
Ca să ne scape de păcate.
Fiind pe cruce răstignit,
În mari dureri El a murit.

Fecioara Sfântă-a asistat
Şi pentru Fiu s-a tot rugat.
Deşi era îndurerată,
Avea încredere în Tată.

Iisus cu lacrimi s-a uitat
Spre Mama Sa, şi-ndurerat
De suferinţa ei de mamă,
Cuprins a fost de mare teamă

Pentru măicuţa Sa iubită.
Voia s-o ştie ocrotită
Şi, în durerile ce-avea,
El se gândea mereu la ea.

Văzându-l pe evanghelist,
Ioan, şi el la fel de trist,
Iisus fierbinte l-a rugat
S-o aibă el, neapărat,

Ca pe o mamă-adevărată.
I-a spus şi ei că are, iată,
Un fiu pe care să-l iubească
Şi care să o îngrijească.
Prietenii L-au îngropat:
Ei corpul I-au înfăşurat
În giulgiu alb, imaculat
Şi într-o stâncă au aflat

O gaură deja săpată,
Ce în mormânt fu transformată.
 Un bolovan nespus de mare
Rostogolit-au la intrare,

Apoi, cu sufletul cernit,
Acolo, toţi L-au părăsit.
Niciunul nu se mai gândea
Că cineva-L va revedea.

Mântuitoru-a declarat
Că o să fie înviat,
Apoi la ceruri înălţat.
Duşmanii aprigi au aflat.

 
ÎNVIEREA DOMNULUI NOSTRU
IISUS HRISTOS
 

Soldaţii s-au organizat.
De strajă ei pe rând au stat,
Ca nimenea să nu mai poată
Nici mort de-acolo să-L mai scoată,

Ca nu cumva, din ucenici,
Să vrea să-L scoată de aici,
Apoi să spună c-a-nviat,
Şi S-a urcat imediat

La Tatăl Său cel preaiubit,
C-aşa fusese proorocit.
A treia zi când a-nceput,
Un înger alb a apărut.

Pământul s-a cutremurat.
Străjerii toţi s-au speriat
Şi fiecare a fugit,
Lăsând mormântul nepăzit.

Iisus, ce tocmai a-nviat,
A fost astfel eliberat.
Când, mai târziu, au revenit,
Soldaţii nu au mai găsit

Decât mormântul, ce, golit,
Era de îngeri, doi, păzit.
Aşa cum e de aşteptat,
Soldaţii toţi s-au minunat,
Şi fiecare a crezut
Că o minune s-a făcut.
Mulţi se simţeau chiar vinovaţi
C-au fost în asta implicaţi.

Ce credeţi c-a făcut Iisus?
A înviat, precum a spus,
 Apoi în grabă a pornit
Spre locul unde-a stabilit,

Ca El să fie aşteptat,
În Galileea situat.
Pe drum Iisus a întâlnit
Femeile care-au venit

Mormântul sfânt să-l parfumeze.
Puteau să nu se minuneze
Şi să nu creadă că Iisus
E Fiul Domnului de sus,

Văzând că El a înviat?
Iisus  pe ele le-a rugat
Prietenilor să le spună
Ca ei să vină, împreună,

Acolo unde bine ştiu
Că îi aşteaptă mai târziu.
Ioan şi Petru-au alergat,
La stâncă au îngenuncheat,
Apoi în grabă ei s-au dus
La întâlnirea cu Iisus.
Toţi ucenicii adunaţi
Se arătau a fi miraţi,

Iar Toma cel necredincios
L-a pipăit meticulos,
Căci Îl credea cu-adevărat,
Un personaj ce-a fost trucat.

La masă împreună-au stat,
Iar Petru-a fost de Domn iertat
Că de trei ori L-a lepădat
Când El fusese arestat.

 
ÎNĂLTAREA DOMNULUI
 

 
Iisus la Cer s-a înălţat,
Căci pe pământ a terminat
Ce a avut de-ndeplinit.
Un nor în braţe L-a primit.

Iar ucenicii s-au mirat
Şi în genunchi mult timp au stat.
Apoi în lume au pornit
Şi tuturor au povestit

De toate ce s-au întâmplat.
Dar şi Iisus i-a ajutat,
Căci, după cum El a promis,
La zece zile, le-a trimis

Pe Sfântul Duh, însoţitor,
Ce strălucea pe fruntea lor
Ca nişte limbi de foc, de care
S-au speriat nespus de tare

Toţi oamenii ce le-au văzut.
Aşa, cu toţii au crezut
În Domnul Cel Adevărat
Şi foarte mulţi s-au botezat.

Creştinii toţi sărbătoresc
Şi Lui Iisus Îi mulţumesc
Că de păcate ne-a scăpat
Când El să moară-a acceptat.
Chiar dacă uneori e greu,
Ne străduim şi noi mereu
Să povestim despre Iisus,
Să ştim că e acolo, sus,

Să nu uităm că se cuvine
Să facem numai fapte bune,
Pe oamenii ce-s în nevoi
Să-i ajutăm cu drag şi noi.

Când spui: “Hristos a înviat!”,
S-o spui cu sufletul curat,
Să te gândeşti că, prin ce faci,
Tu poţi să-L superi, sau să-I placi.

DIN ACEEAŞI COLECŢIE:

Sfânta Fecioară  Maria
Sfinţii Evanghelişti
Sfinţii 12 Apostoli
Sfinţii Dimitrie, iubitorii de Dumnezeu.
  
ÎN CURS DE APARITIE:

Proloagele pe fiecare lună
Mari sfinţi ai creştinilor
Sfinţi ocrotitori ai neamului nostru
Sfinţii cei 70 de Apostoli
Sfinţii Prooroci
Sfinţii în travesti
Sfinţii căsătoriţi
Sfinţii stâlpnici

Văzut-ai corifei şi patrioţi
Gândind la libertate şi uniţi
Pentru un popor străpuns de nedreptăţi.

Vent-ai de peste munţi aici la noi
Pentru a ne fi mângâiere şi-ajutor.
Te vom iubi în veci ca pe eroi,
Bisericuţă  din Albac,
Venită de peste munţi aici la noi.

                                                                                                                           Olăneşti, 16-04-2012

Şi târziu, la o răscruce,

L-am găsit mereu, mereu,

Răstignit în veci, pe cruce…

“Dă-te, Doamne, dă-te jos,

Ca să facem Rai, sub soare!”

“Cum e Raiul, frăţioare,”

mi-a răspuns, tânjind, Hristos,

“Pentru voi, de nu mă doare?”

“Dar rămâi atunci cât voi,

Numai lasă-ne cu Tine,

Să ne doară şi pe noi,

Doar să fie-n Rai, mai bine!”

“Doar să fie-n Rai, copii,

Doar să fie-n Rai, părinţi,

Să scobori, când vei voi,

Bun al celor buni, şi sfinţi !”

 L-am cătat pe Dumnezeu,

Şi târziu, la o răscruce,

L-am găsit mereu, mereu,

Răstignit în veci, pe cruce…

10-11 aprilie 2012

A doua zi după Florii – Lunea Sfântă, 2012