La poale de munte

Sub pietre – izvoare
în codri răcoare
în inimi Lumină
şi flori în grădină
în râuri de munte
speranţe pierdute…
 
toate adună
sub raze de lună
gânduri alese
din ierburi culese
şi suflete calde
lutul nostru să scalde
în versuri sublime
cu vorbe de bine
şi-aromă de tine…

Săcuieu, 16 ianuarie 2011
Blestem

În aceeaşi limbă sfântă
Plângem…nimeni nu mai cântă
Cum făceam odinioară
În această ţărişoară
Bătută de vânt şi ploi
Şi cu câini ce rup din noi
Ne rămâne azi cuvântul
Cu care sfinţim pământul
Sfâşiat şi pângărit
De cei ce ne-au osândit
Să trăim încrâncenaţi
Despărţiţi de-atâţia fraţi
Fie-le pământu’ rug
Celor ce ne ţin în jug
Şi ne-alungă pruncii-n lume
Dunărea-i înece-n spume
Să se zvârcolească-n tină
Că au smuls din rădăcină
Un popor, l-au decimat
Slugi la Occident au dat
Iar cei mari …s-au îmbuibat
Fie-le viaţa amară
Ducă-se de-aici, să piară!

Săcuieu, 16 ianuarie 2011

Rădăcini

Zări nesfârşite scăldate-n albastru
Cu raze de gheaţă de vremuri rănite
Muşcând nemilos din trupuri golite
Învăluie-n taină un suflet sihastru.

Mă-mbăt de privelişti arse de dor
Şi coruri de cetini bătute de vânt
Privirile-mi scald în bătrânul pamânt
Lutul lui m-a născut, tot în el o să mor.

Sunt ruptă din munţii acestui  meleag
Din piatră mi-e ţara şi piatră sunt eu
Am cerul pe umeri şi sus Dumnezeu
Pe frunte îmi plânge răşina de brad.

Curg sloiuri pe râuri şi-n inimi dureri
Bătrânii se sting… tineri sunt izgoniţi
Departe-şi iau zborul – străini, pribegiţi
Speranţe-mpletind în dulci primăveri.

Mi-e drag să privesc albăstrimea din zări
Cetăţii de suflet să-i dărui Iubire
Pe locul acesta să scriu”nemurire”
Roabă veşnic să fiu sublimei chemări.

Săcuieu, 17 ianuarie 2011

Dor de primăvară

Musteşte-n mine dor de primăvară
Şi muguri de speranţă stau să ’nvie
Vreau să renasc cu ei… a câta oară?
Iar versul lin să-mi curgă-n poezie.

Mi-aşez dorinţe-n palma Ta divină
Când ţurţurii la streaşină vor plânge
Şi ghioceii vor striga-n grădină
Şi primăvara, tot ce-i trist s-alunge.

Continui să visez, mi-e dor de bine
Când codri dezgoliţi vor înfrunzi
Din pietre reci se vor trezi destine
Şi seve crude-n noi vor răbufni.

Sunt roaba gândului mereu frumos
Şi-a florilor de suflet mesageră
Tânjesc de dor, pe drumul sinuos
Al vieţii-n care sunt doar… pasageră.

Săcuieu, 19 ianuarie 2011

Tămăduire

E-o linişte ruptă din ceruri în sat
Săruturi de stele pe creste de deal
Răzbate arar din ogradă-un lătrat
Iar luna revarsă luciri de opal.

Îngheţuri şi viscol lovit-au destine
Storcând lacrimi calde, dureri amorţite
Speranţe trecute prin furci caudine
Şe-aşează cuminţi aşteptând liniştite

Lumina să-nfrunte ’ntunericul tern
Cu zori să dezmierde tumultu-n delir
S-alunge şi frici şi dureri în infern
Cu cerul pe umeri, pe frunte cu mir.

Mi-e sufletul viu şi voinţa mi-e trează
Crâmpeie de gânduri uitate-n pridvor
Mă-ndeamnă într-una: fetiţo, visează!
Şi inima-ţi umple din dulce izvor.

Săcuieu, 20 ianuarie 2011
Când scriu

Am răsfoit albumul meu cu gânduri
Cutreierându-mi cugetu-n tăcere
Le-am aşezat apoi, în rânduri, rânduri
Scăldându-le în dulce mângăiere.

Mi-e sufletul mereu dorinţă vie
Plin de speranţă şi de bunătate
Adun în vers curat, de poezie,
Iubirea-mi toată şi seninătate.

În nebunia unei vieţi furate
De-o lume-n nesfârşită hărţuire
Încerc să-mi iau tain de libertate
Mă-nfrupt din stih scriindu-l cu iubire.

Îl dăltuiesc în stânca demnităţii
Şi nu m-abat din drumul meu nicicând
L-aşez cu grijă-n leagănul dreptăţii
Atât de multe ori îl scriu plângând…

Când scriu, mă umplu de frumos şi pace
În lumi mirifice m-afund visând
Mă simt un mac în lanul ce se coace
Ce-mi dă senin şi linişte în gând.

În mine curge râul de iubire
Ce se revarsă peste focul viu
Mi-e sufletul avid de nemurire
Şi tare-s fericit-atunci când scriu.

Săcuieu, 28 ianuarie 2011

Plecaţi ni-s copiii…

Mi-s munţii albiţi de zăpezi de poveste
Cu brâuri de cetini ce străjuie ’naltul
Şi doruri ascunse-n semeţele creste
Căci poartă iubire în el, chiar bazaltul.

Născută-n credinţă la poale de munte
În satul meu drag, care-i leagăn de vise
Mă-ntorc cu mândrie şi tâmple cărunte
Speranţe-mpletesc peste gânduri ucise.

Pe drumul din sat doar bătrâni întâlnesc
Când zâmbetul trist le observ mă-nfior
„Copiii-s plecaţi, peste graniţi, muncesc”…
Îmi spun năcăjiţi – „ şi de noi le e dor…”

Văd frunţile lor brăzdate de gânduri
Şi ochii lucind plini de lacrimi-lumini
Sfârşiţi de durere acum ei sunt singuri
Cei tineri s-au dus să muncească-n străini.

Sub streşini de gânduri tresaltă-n tăceri
Zvăcniri răsădite în suflete calde
În ierni pribegite-aşteptând primăveri
Ca lumea să-nvie-n sclipiri de smaralde…

Săcuieu, 9 februarie 2011
 

Nostalgie

E ger şi în soba-nvechită de timp… lemne ard
Trosneşte de doruri grădina, zăpezile-o-ngroapă
Din lacrimi de cer îngheţate privirea-mi se-adapă
Şi-un lujer de floare uscată zăcând sub un gard
La fel ca şi mine aşteaptă… din neguri te-arată!

Te caut mereu şi mă pierd în fiordul din mine
Miroase-a tine în juru-mi şi a muguri de brad
Văpăi ce se scaldă-n lumini  înroşite, de jad
Mintea-mi învăluie-n umbre, uşor, voaluri fine
Îmi unduie trupul în noapte când stelele  cad.

Veni-vei curând şi purta-vei doar straie de  doruri
Cu braţul vânjos şi puternic cuprinde-mi-vei trupul
Din noi se vor naşte miresme ce-amestecă lutul
Cu picuri de mir şi iubire – şi-n mantii de  nouri
Ne-om face din suflete scut explorând nesfârşitul…

Săcuieu, 28 ianuarie 2011
Dragoste şi Dragobete

Cad zăpezi în Făurar
Fulgii-mi mângâie privirea
De-mi simţi sufletul de jar
Poţi să ştii, l-a prins iubirea!

M-a cuprins pe îndelete
Furişându-se-n pridvor
Şi acum, de Dragobete
Iată, mă usuc de dor.

Şi topesc în jurul meu
Gheţuri şi zăpezi, troiene,
Ape limpezi pe părău
Curg din dorurile mele.

Şi pe la fereşti am pus
Floare mândră-busuioc
Toate fricile s-au dus
Căci iubesc şi am noroc!

Săcuieu, 22 februarie 2011

Am aşteptat de-a înflorit mălinul

Am aşteptat de-a înflorit mălinul
Parfumul lui mi-e dulce alinare
În noaptea tristă când degust pelinul
Din cupe ce-o să-nchin în depărtare…
 
Grădina-mi plânge-n picături de rouă
Iar gândul meu, în dalbe lăcrimioare
Irişi tânjind de dor sub luna nouă
Şi verde crud în frunza din ponoare,
 
Dureri înnăbuşite-n prag de vară
Când, Doamne cât aş vrea să pot să fiu
Pe plaiul strămoşesc, la mine-n ţară
Nu pribegind străină în pustiu…
 
Mi-e sufletul grăunte de lumină
Crescut cu grijă-n Munţii Apuseni
Acolo m-am născut, din rădăcină
De neam cinstit şi sânge de-ardeleni.
 
Mi-e drag pământul, codrul şi izvorul
În limpezimea lui îmi scald destinul
Şi satul meu şi-atât de drag pridvorul
În care-n ochii mamei citesc chinul
 
Singurătăţii crunte ce-o apasă…
Copiii-i pleacă-n lume pentr-o pâine
Când poate că ne-ar vrea cu ea, acasă,
Făr’ să purtăm grija zilei de mâine.
 
Doamne, te rog să faci Tu o minune
Păzeşte glia noastră românească
Adună-i fii-acasă-n vremuri bune
S-aştepte ca mălinul să-nflorească!
 
Săcuieu, 13 mai 2011

Tags: Ardeal, gradina, riu