În Bucureştii secolului al XVII, după Sf. Liturghie de Paşti, copiii nu încetau să bată toată noaptea toaca de lemn sau de aramă… “pentru că oamenii nu dorm deloc în această noapte de Paşti”. Dar Paul de Alep însuşi a participat la slujba pascală:

“Domnul a trimis o trăsură care ne-a adus la curte, unde l-am înveşmântat pe patriarh cu odăjdiile sale. Domnul a venit în biserică şi a tras în dreptul jilţului său, unde i s-a dat binecuvântarea. Apoi, mulţimea a ieşit înaintea noastră, în curtea palatului din faţa bisericii. La mijloc au aşezat un jilţ pentru Domn şi la stânga lui au pus un altul, pentru părintele nostru patriarh şi lângă el, un altul pentru mitropolit. Toţi preoţii şi călugării stăteau în stânga, boierii ţării s-au aşezat de jur împrejur, alcătuind un cerc mare. Apoi au pus la mijloc un terapod mare, acoperit cu un covor, deasupra căruia se afla Evanghelia. Apoi au împărţit lumânări mari celor de faţă: mai întâi, Domnului, o lumânare aurită, ţinută de un spătar, apoi patriarhului şi mitropolitului. În acest timp, curtea era ticsită de ostaşi, toţi înarmaţi cu lănci având mânerul în formă de cruce şi cu muschete algeriene.”

După sfârşirea canonului, Paul de Alep ne spune că patriarhul a sărutat primul Evanghelia şi a dus-o Domnului. La rândul său, Domnul a îngenunchiat şi a sărutat Evanghelia şi mâna dreaptă a patriarhului care i-a spus: “HRISTOS A ÎNVIAT!”, sărutându-l de trei ori pe cap. În această clipă, trupele şi-au slobozit muschetele, de s-a cutremurat pământul şi ne-au asurzit urechile”…

În noaptea aceea de Paşti, Evanghelia s-a citit în trei limbi: patriarhul Antiohiei a citit în greacă, mitropolitul în română şi Paul de Alep în arabă. Ceremonia “s-a terminat dimineaţa, când Domnul s-a urcat în palatul său”, iar oaspeţii au plecat cu trăsura spre o mănăstire, “inconjuraţi de seimeni şi dărăbani care slobozeau muschetele, de paici şi de cântăreţi care au plecat după ce şi-au primit bacşişul”…

(după descrierea călătoriei patriarhului Macarie III al Antiohiei în Ţările Române, 1653/1654 şi 1656/1668, făcută de fiul şi însoţitorul său, arhidiaconul Paul din Alep (1627-1669), în vol. “Călători străini despre ţările române”, IV, Bucureşti, 1976.

În fiecare zi, mama ei o coafa şi o scărmăna – vreau să spun ceea ce n-am zis până acum, că dacă uita să se lase pieptănată sau spălată, o făcea lată!

Pisicile o iubeau la nebunie, când intra la ele în cutie. Se făcea ghem şi aţă, se dădea pe covor ca pe gheaţă, se căţăra pe perdea şi cădea jos cu ea, se urca pe acoperiş şi sărea de acolo în tufiş, fugea după şoricei de pluş şi dărîma ferestre şi uşi. Ce mai hărmălaie frate, ca la carte, să râzi de să te dai pe spate.

Seara, la culcare, hărmălaia era şi mai mare. După ce mama o învelea şi îi cânta aşa: “Somn uşor, vise plăcute, puricii să te sărute”, după ce îi stingea lumina, să nu se consume din maşină benzina, şi îi închidea uşa să adoarmă păpuşa, toate jucăriile săreau în patul ei, perechi-perechi, s-o tragă de nas şi de urechi. S-o gâdile la tălpi cu pana, s-o ascundă cu năframa şi s-o ia cu ele-n zbor pân-la cuibul de cocor. Cuibul, vezi, e în grădină, pe-o colină, într-un plop urcat în sus, ca un fus…

Şi abia acolo, în racheta aceea de plop, unde se amestecă cerul cu fierul şi stelele cu inelele, fetiţa noastră, nici verde nici albastră, o lua la zbor ca un cocor, spre lumi nemaivăzute şi necunoscute, unde păpuşile sunt oameni mari, iar oamenii mari sunt păpuşi, unde poţi să te caţeri frumos cu capul în jos şi unde poţi să miauni cât vrei la pisici şi la căţei.

Şi toate acestea, în timp ce pe pământ e noapte ca o cafea cu lapte, tata sforăie încet, mama îl strânge cu drag la piept, iar pisicile colorate din carte… visează că-s adevărate.

Cara babica

Ti scrivo questa lettera perche ti voglio bene.(ASCOLTA)

Un giorno, Cristina e Babica al pomeriggio andarono al parco pubblco.

Cristina era vestita di rosa e Babica di bianco.

Crista aveva portato la BICICLETTA.Babbi, invece, aveva comprato un ombrello di sole.

Hanno fatto due passeggiate poi sono andate in montagna, e poi al mare.

Per arrivare al mare sono andate nella regione di SARDEGNA.

Hanno mangiato una buonissima pizza e……… HANNO FATTO 5 PASSEGGIATE

Dopo di che sono arrivate finalmente a casa.

CRISTINA AVEVA DETTO:

Nonna, e stato meraviglioso!!!!!!