Când m-am dus pe-a vieţii valuri lumea toată înfruntând,

Am luat icoana casei în sămânţa unui gând,

Leac mi-a fost cea amintire când am dat de rău şi greu,

Ea puteri a pus în mine întărindu-mă mereu.

Eu crescut-am, ea bătrâna tot se-apleacă peste lume,

Dar în sufletu-mi rămâne ca o tainică minune

Cuibul cald, ce cu blândeţe mi-a moşit copilăria,

Iar acum în ceasul serii tot mi-o cată veşnicia.

Adunata-n al ei suflet, sufletele noastre toate,

Truda, dragostea curată, vii speranţe-nlăcrimate,

Griji ascunse, şi amarul vieţilor ce-n ăsta loc

Mi s-au frânt în deznădejde, s-au avutu-mi-au noroc.

Rugi nălţate la Măritul tot cerşind bunăvoinţă

Şi iertare la păcate, toate-n plânset şi-n căinţă,

Bucurie şi-mplinire pe întinsa ei cărare,

Toate au făcut din dânsa, clipă dulce de visare.

Casă dragă părintească, cuibul purtător de sfânt

Te voi ţine nemurită prinsă-n umbra unui gând,

Fiindcă tu, icoana vieţii eşti întorsul în pruncie

Ca pe-o insulă de pace, miruită cu vecie.

ACASĂ M-OI ÎNTOARCE

Destul mi-a fost prin ţări străine,

Destul am fost o iarbă-n coasă,

M-am săturat de cela bine,

De mâine, m-oi întoarce-acasă .

Destul am fost o frunză-n vânt

La alţii slugă neplătită ,

Destul am plâns al meu pământ

Şi viaţa asta chinuită .

Sărac am fost în sat la mine,

Ba uneori un pai pe ape,

Dar n-am dat cinstea pe ruşine

Iar neamul meu mi-a fost aproape .

C-aicea doar îi apa bună

Şi pâinea are gust de miere,

Acolo , zilele-s furtună

Speranţe slabe de avere.

Aicea inima-i ca piua

Acol’ spinare-ncovoiată ,

Un rob plătit să-şi ducă ziua

În umilinţe îngânată .

Ai mei mă rog să mă primească

Ca fiul cel rătăcitor,

Mă seacă dorul de-a mea casă

Mă chem mirosuri de mohor.

M-aştepte mama cu sarmale

Şi tata c-un ulcior de vin

Mă ierte ca n-am fost în stare

Să fac averi printre străini .

Mi-s om de sat şi oi rămâne

Cea slugă la al meu pământ,

Că el mi-o da cea dulce pâine

Şi-n el mi-o fi al meu mormânt .

MIRCEA ISTRATE DORIN

IULIE 2010

E-o lume minunata in care veti gasi
Numai copii
O lume cu mult soare si mii de jucarii
Pentru copii
In lumea cu povesti si flori veti intalni
Numai copii
Si-o lume a inocentei pastrati-o orice ar fi
Pentru copii.

Ieri am fost si noi copii
Dar timpul ne-a schimbat
In viata am pornit si vise am implinit
Asa cum ne-am dorit
Ganduri bune cate-am strans
Si tot ce-am invatat
Copiilor sa dam iubirea ce-o purtam
Ce-i bun, sa le aratam

SFÂNTUL PROROC MIHEIA

14 AUGUST

Când Miheia se năştea,

De Mesia se vorbea,

Căci mai mulţi prooroci au spus

De venirea Lui Iisus.

Opt decenii a vorbit

Despre Fiul Cel Iubit

Care va veni anume

Să salveze-această lume.

Şase secole trecând,

S-au adeverit, pe rând,

Toate câte el le-a spus.

Undeva, în munţi s-a dus,

Căci, mustrându-l pe-mpărat

Că trăieşte în păcat,

Se temea de ura lui.

Fiul împăratului,

Când acesta a murit,

Pe proroc l-a urmărit,

Tot la fel fiind certat.

Când l-a prins, l-a spânzurat.

SFÂNTUL MUCENIC DIOMID

16 AUGUST

Doctor foarte priceput,

Sfântu-acesta a ştiut

Harul să şi-l folosească,

Oamenii să lecuiască,

De-orice boală-ar fi avut.

Se făcuse cunoscut

În Niceea şi-a aflat

Diocleţian, ce-a dat

Ordin de a fi adus,

Pentru-a fi la cazne pus.

Dar soldaţii l-au aflat

Mort şi capul i-au tăiat,

De l-au dus la împărat.

O minune s-a-ntâmplat,

Căci aceia au orbit.

Împăratu-a poruncit

Înapoi să fie dus

Capul sfântului şi pus

Ca şi cum nu l-au tăiat.

Văzul şi-au recăpătat.

SFINŢII MARTIRI

BINECREDINCIOSUL VOIEVOD CONSTANTIN BRÂNCOVEANU ÎMPREUNĂ CU FIII SĂI CONSTANTIN, ŞTEFAN, RADU, MATEI ŞI SFETNICUL IANACHE

16 AUGUST

Prin o mie şase sute

Şi cincizeci, din cunoscute

Neamuri care domni au dat,

S-a născut un prunc băiat,

Brâncoveanu Constantin.

Tatăl i-a trăit puţin.

Ca orfan chiar din pruncie,

Constantin urma să fie

Îngrijit de-un unchi bogat,

Cunoscut şi învăţat,

Ce era recunoscut

Cel mai mare în ţinut,

Dintre toţi boierii, care

Şi o funcţie-avea mare:

Stolnic se numea, Şerban

Cantacuzino. Orfan,

Constantin nu s-a simţi,

Căci era de toţi iubit.

La învăţătură dat,

Se făcuse remarcat

Şi boierii l-au dorit

Ţara de a cârmuit.

Milostiv, evlavios,

Ţara a condus frumos

Şi a fost bun domnitor,

De săraci ocrotitor.

Ajutoare trimitea

Şi în Transilvania,

În Moldova şi în toate

Ţările apropiate,

Dar şi-n ţări îndepărtate,

Pe creştini dorind a-i scoate

Din necaz şi suferinţă.

Pentru marea lui credinţă,

De sultan a fost luat,

Prin soldaţi, şi-ntemniţat,

Însoţit de-ai săi feciori

Şi de gineri, iubitori,

Ca şi domnul, de Iisus.

Timp de patru luni, i-au pus

Tot la chinuri mari, astfel

Să se lepede de El.

Dar niciunul n-a cedat.

Turcii i-au decapitat

Într-o zi de sărbătoare,

A Fecioarei Născătoare,

Şi, când domnul împlinea

Ani, şaizeci; Atunci primea,

Cu feciorii împreună

Şi cu stolnicul, comună

Aură mucenicească.

De mormânt vrând să-i lipsească,

Trupurile-au fost luate

Şi în mare aruncate.

Dar creştini i-au adunat

Şi-n secret le-au îngropat

Într-un loc apropiat

Capitalei, situat

Într-o insulă. Luat

El a fost şi transportat,

După şase ani, în ţară,

De soţia sa şi iară

De români se îngrijeşte,

Din mormântul său, fireşte:

Doamna a dorit să fie

Dus în marea-i ctitorie

„Sfântul Gheorghe Nou”. Aici,

Candela nu-i stinsă nici

Un moment. Pe Brâncovean

Îl serbăm în orice an,

Cu-ai săi fii, după Fecioară,

Amintirea să nu-i piară.

SFÂNTUL GHERASIM CEL NOU DIN CEFALONIA

16 AUGUST

Tânăr s-a călugărit

Şi pe-o insulă-a trăit,

Mai apoi, a devenit

Schimnic şi-a ucenicit

Sus, pe Athos. A luat

Învoire şi-a plecat

La Ierusalim. A vrut

Locuri sfinte de-a văzut.

Înapoi când a venit,

Sfântul s-a învrednicit

Să devină-aprinzător

La Mormânt, candelelor.

El a fost hirotonit

Şi diacon. Preţuit

Pentru cum el a trăit,

Preot chiar a devenit.

S-a retras într-o pustie,

La Zacinto-n sihăstrie.

După cinci ani, a plecat

Şi-ntr-o peşteră a stat,

Pe o insulă aflată,

Cefalnia. O curată

Viaţă şi aici ducea.

Rugi doar în genunchi făcea.

Mulţi bolnavi la el veneau

Şi de boli se vindecau,

Ori de duhuri necurate.

Când i-au fost lui semne date

Că-i sfârşitu-apropiat,

Binecuvântări le-a dat

Maicilor din mănăstire,

Ce trăiau în nevoire,

După ce s-a ocupat

Însăşi el de-a ridicat

Pentru ele-acest locaş,

Ce avea un bun făgaş.

Întru Domnu-a adormit.

Trupul său a fost găsit

Neschimbat, mirositor

Şi de boli vindecător,

Căci mormântu-a fost deschis,

După doi ani, mai precis

Într-o mare sărbătoare,

Cincisprezece august, care

Ştim că-i este dedicată

Maicii Sfinte. Celebrată

E această dezgropare,

Deci, în ziua următoare.