Într-o casă cu renume

De creştini adevăraţi.

Fost-au binecuvântaţi

Cei doi soţi foarte pioşi

Cu feciori, patru, frumoşi,

Dar şi cu o mândră fată.

O creştină educată,

Mama lor, Emilia,

Cu mult drag îi îngrijea,

Iar Vasile, tatăl lor,

Le era învăţător.

Însă el i-a întrecut.

După ce a învăţat

Tot ce tatăl său i-a dat,

Fecioraşul a pornit

Către locul cel sfinţit,

Cezareea, să înveţe

Renumitele poveţe

De la filozofi ştiuţi,

Care fost-au întrecuţi.

Însuşi el a devenit

Preot, filozof iubit,

Dar, să-nveţe, a dorit,

În Bizanţul cel vestit,

Cel mai mare-n Răsărit.

A muncit necontenit

Şi astfel s-a remarcat

Silitor la învăţat.

Cum era tot însetat

Şi cu drag de studiat,

Filozofii s-au decis

Şi-n Atena l-au trimis.

Şansă mare a avut,

Căci aici l-a cunoscut

Pe un bun învăţător,

Grigorie, orator

Ce-l iubea pe Dumnezeu

Şi Îl preamărea mereu.

Ei s-au împrietenit

Şi-mpreună au trăit,

Ca doi fraţi se ajutau,

Şi-mpreună învăţau.

Filozofi recunoscuţi

Fost-au repede-ntrecuţi.

Toată viaţa lor a fost

Doar în rugăciuni şi post.

Sfântul deseori vorbea,

Când ocazie avea,

Despre bunul Dumnezeu.

Se-ntâmpla ca vreun evreu,

Alţi atei înveteraţi

Să se ceară botezaţi.

Foarte mult s-a implicat

Când au fost de rezolvat

Cauze de orice fel,

Ce s-au terminat prin el.

Într-un timp el a dorit

Să ajungă negreşit,

Locul sfânt să viziteze

Şi-n Iordan să se boteze.

După ce s-a dezbrăcat

Şi în apă a intrat,

Ca un fulger a pornit.

Din acesta a ieşit

Un drăguţ de porumbel,

Care a zburat niţel;

Apa el a tulburat

Şi spre cer s-a îndreptat.

La Ierusalim a stat

Până anul s-a-ncheiat,

Ca apoi să se pornească

Spre cetatea strămoşească.

Cezareea l-a primit

Ca pe cel mai potrivit

Om ce poate să primească

Funcţia arhierească.

În această calitate,

El s-a împlicat în toate

Grijile ce măcinau

Oamenii şi-i întristau:

Tot la fel a rezistat

Când a fost solicitat,

Deseori ameninţat,

De eparh şi împărat,

Ce-l voiau de partea lor.

Chiar de nu i-a fost uşor,

El pe Domnul L-a slujit

Şi biserici a clădit.

Sfântul a făcut minuni.

El, cu post şi rugăciuni,

De la moarte a salvat

Pe feciorul de-mpărat.

Dup-aceea a primit

Mari averi, de-a construit

Prin cetăţi spitale-n care

Să-şi găsească alinare

Oamenii cei necăjiţi,

Care-au fost şi miluiţi.

Deseori a reuşit

Pe cel rău de l-a gonit.

Astfel a eliberat

Şi apoi l-a botezat

Pe-un bărbat ce se-nsurase

Cu prinţesa şi-o-nşelase.

El scrisese pe-o hârtie

Că urma în veci să fie

Diavolului credincios.

Rugăciune lui Hristos

A făcut Sfântul Vasile

Şi, trecând mai multe zile,

Diavolul a renunţat

Şi înscrisul i-a redat

Celui care se vânduse

Târgul când cu el făcuse,

Astfel că s-a însurat

Chiar cu fiica de-mpărat.

Diavolii se speriau

Numele de-i auzeau.

Mulţi din cei care-l slujeau,

Pe cel rău îl părăseau

Şi la creştinism treceau.

Păcătoşii îl rugau

Să-i îndrume cum să facă,

Şi ei Domnului să placă.

Tot aşa s-a întâmplat

C-o femeie, ce i-a dat

O hârtie, cu păcate

Scrise, dar şi sigilate.

Ochi înlăcrimaţi avea

Şi din inimă-i cerea

Să se roage pentru ea.

Sfântul tare suferea

C-o vedea nemângâiată,

Pe femeia desfrânată,

Care seamă-acum şi-a dat

Că trăise în păcat.

Noaptea care a urmat

Pentru ea s-a tot rugat.

Văduva cea supărată

Şi nespus de speriată,

Când hârtia a citit,

Dimineaţă, a găsit

Doar păcatul cel pe care

Îl considera mai mare.

În pustiu apoi s-a dus,

(Însuşi sfântul i-a propus),

Şi acolo l-a găsit

Pe Efrem cel renumit.

Tot cu lacrimi l-a rugat

Să o scape de păcat,

Dar acesta i-a răspuns

Că atât e deajuns:

Fuga înapoi să meargă.

Cu credinţă de se roagă,

Sfântul poate foarte bine

Suferinţa să-i aline.

Trebuia să se grăbească,

Viu pe sfânt să-l mai găsească.

Marele clarvăzător

În pustiu rătăcitor

Dat-a de-nţeles astfel

Că-l văzuse mort pe el.

Vorba i s-a împlinit.

Când femeia a sosit,

O mulţime foarte mare

Îl duceau la îngropare.

Peste sfânt a aruncat

Bileţelul cel purtat

În pustiu. A-ngenuncheat

Şi, plângând neîncetat,

Ea a spus păcatul său

Şi părerea ei de rău,

Oamenilor adunaţi.

Foarte impresionaţi,

Clericii au vrut să ştie

Ce scria-n acea hârtie,

Însă au văzut îndată

Că era perfect curată.

Ca un medic renumit,

Un evreu, Iosif numit,

Într-o zi l-a consultat

Şi apoi l-a anunţat

Că-i bolnav şi o să moară

Până să se facă seară.

Sfântul însă i-a promis

Că a doua zi precis

Simţurile-i vor fi treze

Şi-ar putea chiar să-l boteze.

Tocmai cum el a dorit,

Domnul i-a mai prelungit

Viaţa. Încă a putut

Şi o slujbă de-a făcut.

După ce mult s-a rugat,

Pe evreu l-a botezat

Şi, rugându-se mereu,

A pornit spre Dumnezeu.

Despre sfântă-am auzit

Şi atunci când am vorbit

De Vasilie cel Mare.

Nouă fraţi aceasta are

Şi, majoritatea, sfinţi.

Ei au fost de mici cuminţi,

Iubitori de Dumnezeu.

Toţi ce se aflau la greu,

Hrană, casă nu aveau,

Ajutor la ei găseau.

Tânăra s-a logodit,

Dar logodnicu-a murit.

Alţi bărbaţi au mai cerut

Mâna ei, dar ea a vrut

Să trăiască-n feciorie,

Mamei ajutor să-i fie.

Casa lor s-a transformat

Într-o şcoală-internat,

Fraţii săi putând s-adune

Sfaturi pentru fapte bune.

Mănăstirile-nălţate

Împreună cu-al său frate,

Cu Vasilie, au fost

Pentru ei al vieţii rost.

Mănăstirea de femei

S-a aflat în grija ei.

Când măicuţa i-a murit,

La săraci a împărţit

Toate câte i-au rămas

Şi acolo s-a retras.

Sihăstreşte a trăit

Şi curând s-a-mbolnăvit.

Când Grigorie-a venit

Să o vadă, şi-a găsit

Sora, practic, terminată,

Pe o scândură culcată.

Foarte greu a fost găsit

Doar un voal de învelit,

Iar Grigorie, ca frate,

Nevoit a fost a-şi scoate

Mantia episcopală,

Să nu fie dusă goală

Până la al său mormânt,

Lângă-al maicii sale. Sfânt

Har Macrina a avut,

Harul de a fi putut

Ca minuni să-nfăptuiască,

Pe bolnavi să-i lecuiască.

SFINŢII PREACUVIOŞI SIMION ŞI IOAN PUSTNICUL

21 IULIE

Sirieni, ei s-au născut

În Edesa. A avut

Tânărul Ioan soţie.

Simion a vrut să fie

Ne-nsurat şi să rămână

Lângă mama sa bătrână.

La Ierusalim cei doi

Au plecat şi amândoi,

După ce s-au închinat

Crucii Sfinte, au luat

Hotărârea ca să fie

Tunşi, dorind călugărie.

Şapte zile-au aşteptat,

După care au plecat

În pustiu loc să găsească,

Unde ei să locuiască.

Patruzeci de ani au stat

În pustiu şi au luptat

Tot în rugi şi în postire,

Fără a se da de ştire

Că-n pustiu ei se închină.

Oameni nu voiau să vină

Să le fie de-ajutor,

Nici să intre-n viaţa lor.

Simion a revenit

În cetate şi-a dorit

Ca nebun să se prefacă

Şi neobservat să treacă.

În această nebunie

De-ajutor putea să fie.

Nimeni nu îl bănuia

Că minuni mereu făcea.

Oamenii s-au dumerit

Numai după ce-a murit.

Pustnicul a mai trăit

Doar puţin şi a murit.

SFÂNTUL PROROC IEZECHIEL

21 IULIE

Când Mesia a sosit,

Proorociri s-au împlinit.

Ani puţini mai trebuiau

Până când se împlineau

Şase secole de când

Oamenii-auzeau zicând

Pe cinstitul proroc

Că urmează s-aibă loc

O schimbare. El a spus

De venirea Lui Iisus,

Care-i Fiul Domnului,

De Fecioară, Maica Lui,

Că urmează Izrael

Să o ia pe drumul cel

Către Dumnezeu. Astfel,

Ajutat va fi de El,

Despre care poate spune

Că e singur Domn pe lume.

Un apropiat sfârşit

Pentru idoli a vestit,

Arătând că Domnu-I bun

Şi poporul cel străbun,

Izrael, va fi iertat,

Să se-ntoarcă, ajutat,

La credinţă-adevărată.

De Iisus va fi-nălţată

Lume nouă şi curată,

Ce va fi eliberată

De credinţa idolească.

Răul are să sfârşească,

Dar aceasta nu se poate

Dacă omul în păcate

Viaţa încă şi-o trăieşte,

Căci păcatul se plăteşte.

Pentru câte-a proorocit,

Mucenic el a murit.

SFINŢII MUCENICI TROFIN ŞI TEOFIL

23 IULIE

Iubitori ai Lui Iisus,

Când maimarele a spus

Toată lumea să jertfească,

Nici n-au vrut să se gândească

Printre-nchinători să fie.

Dregătoru-a vrut să ştie

Pentru ce au refuzat.

Din răspunsul ce au dat,

Că-s creştini, s-a înţeles

Şi că chinul au ales,

Care n-a întârziat.

Pe un lemn i-au spânzurat

Şi cu fiare ascuţite

Trupurile-au fost strujite.

Cu pietroaie i-au lovit,

La picioare le-au zdrobit

Oasele şi aruncaţi

Într-un foc, la flăcări daţi.

Treisprezece credincioşi,

Ca şi ei, la chinuri scoşi,

Sufereau la fel ca ei

Chinuri date de acei

Care sarcină aveau

Pe creştini de-i schingiuiau.

Chiar de mare s-a extins,

Flacăra nu i-a atins,

Focul nu i-a vătămat.

Dregătorul, mâniat,

S -a gândit ca să-i omoare

Sigur, prin decapitare.

Sufletele lor s-au dus

Împreună la Iisus.

SFÂNTA HRISTINA

24 IULIE

Tatăl sfintei, cunoscut

General, ce ar fi vrut

Ca Hristina să slujească

În capela idolească,

Fiicei, pentru locuit,

Să-i ofere, s-a gândit,

Turnul ce era mai mare

În palatul său, în care

Slugile s-o însoţească.

Pentru ca să nu-i lipsească,

Zei de aur a adus,

Să se-nchine-acolo, sus,

La aceştia, fiica lui.

Dar, din voia Donului,

Tânăra a sfărâmat

Idolii, apoi a dat

Ce a mai rămas din ei,

Să ajungă la acei

Care nu aveau mâncare.

Supărat nespus de tare,

Tatăl ei a întrebat

Pentru ce i-a sfărâmat.

Tânăra atunci a spus

Că ea crede în Iisus,

Că, putere de aveau,

Idolii nu se spărgeau.

Temniţei a fost ea dată,

Chiar de generalul tată

Şi un timp îndelungat

Nicio hrană nu i-a dat.

Însă ea n-a suferit,

Căci mâncare a primit

De la înger şi, rănită

Când a fost ea chinuită,

A primit şi vindecare.

Aruncată-a fost în mare,

Dar din nou a fost salvată

Şi a fost întemniţată.

Tot atunci şi-a lepădat

Tatăl sufletul spurcat.

A venit în locul său

Dion, care, foarte rău

A bătut-o. Atrăgea,

Prin minuni ce le făcea,

La credinţa cea curată,

Multă lume. Aruncată

Şi într-un cuptor de foc,

Nu s-a vătămat deloc.

Sânii, limba i-au tăiat,

Apoi suliţe-au luat,

Trupul sfânt i-au înţepat,

Până sufletul şi-a dat.

SFÂNTA ANA

25 IULIE

Sfânta Ana a avut

Un strămoş preacunoscut,

Levi. Preot, tatăl ei

Se afla printre acei

Buni păstori pentru norod,

Înainte de Irod.

Cu Maria, el avea

Trei fecioare şi dorea

Buni feciori, să le mărite,

Să le ştie ocrotite.

Dovedind că-i înţelept,

Pe Ioachim cel bun şi drept

Pentru Ana l-a găsit.

Fericiţi ei au trăit,

Dar bătrâni de-acum erau

Şi copii deloc n-aveau.

Amândoi s-au tot rugat,

Până Dumnezeu le-a dat

Pe Cucernica Marie,

Închinată Lui să fie,

După cum ei promiteau

Când cu lacrimi se rugau.

Apoi, cât a mai trăit,

Sfânta Ana a postit.

SFÂNTUL ERMOLAE

26 IULIE

Ermolae a scăpat,

Cu Ermip şi Ermocrat,

Când vreo douăzeci de mii

De creştini au ars de vii,

În biserica în care

Se aflau la închinare,

Unde sfântul se găsea

Pentru că aici slujea.

Ordinul fusese dat

De Galeriu, împărat

Care mult i-a chinuit

Pe creştini, cât a trăit.

Cei trei sfinţi ascunşi stăteau

Şi, să-nveţe, nu-ncetau,

Pe creştinii ce doreau,

Lucruri ce-i interesau.

Le erau de mult folos

Să-L cunoască pe Hristos.

Lui Pantelimon, astfel,

Sfinţii i-au vorbit de El

Şi acesta a optat

Ca să fie botezat.

Când, la moarte osândit,

Prins a fost şi schingiuit,

Sfântul doctor, întrebat

De la cine-a învăţat

Câte ştie de Iisus,

„De la Ermolae”-a spus.

Prins a fost atunci şi el,

Ucenicii lui, la fel,

Şi toţi trei au îndrăznit

Idolii de-au ponegrit.

Fără teamă ei spuneau

Că-n Iisus Hristos credeau.

După ce-au fost ascultaţi,

Ei au fost decapitaţi.

SFÂNTA PARASCHEIVA

26 IULIE

Lângă Roma, într-un sat,

A trăit un brav bărbat.

Agaton avea soţie,

Pontice. Doreau să fie,

Ca şi cei din jur, părinţi.

Se rugau mereu, cuminţi,

Domnului, cât nu-i târziu,

Să le dea şi lor un fiu.

Ziditorul s-a-ndurat

Şi o fiică lor le-a dat.

Paraschiva a crescut

Cu Iisus de la-nceput,

Lui fiindu-I sfânta dată

După ce-a fost înţărcată.

De Iisus i se vorbea

Şi din cărţi mereu citea.

Când părinţii i-au plecat

Sus, la cer, a îmbrăcat

Haina cea monahicească,

Vrând în lume să pornească

Şi să fie de folos

Domnului Iisus Hristos.

Mulţi păgâni a-ncreştinat.

Împăratul a aflat

Despre sfântă şi-a cerut

Să o prindă. A văzut,

Când i-a fost înfăţişată,

O deşteaptă, mândră fată

Şi i-a spus că e mai bine

Idolilor să se-nchine,

Că va fi moştenitoare

De avere foarte mare.

Sfânta însă dăruise

Toate câte moştenise

Şi cu demnitate-a spus

Că Îl vrea doar pe Iisus.

Antonin a poruncit

Ca să-i pună, înroşit,

Pe-al său cap, un coif, dar ea

Neclintită rămânea.

Dintre cei care-au văzut

Fapta cum s-a petrecut,

Mulţi botezul au primit.

Apoi sfânta a pornit

Ca să propovăduiască

Doritoare să cunoască

Şi cetăţile vecine

Pe Iisus, la fel de bine.

Dusă-a fost la Tarasie,

Dregătorul, ca să fie

De acesta judecată.

În căldare-nfierbântată,

Untdelemn şi smoală-a pus

Şi pe sfântă a dispus

Să o fiarbă împreună.

Însă o suflare bună

Răcoroasă s-a simţit,

Ce căldarea a răcit.

Focul ce a fost aprins,

Din senin, şi el s-a stins,

Iar fecioara a rămas

Tot întreagă. Fără glas

Au rămas ai săi călăi.

Oamenii aceia răi

Au văzut că doar Iisus

Toate le-a făcut, de sus.

Antonin n-a renunţat.

Capul sfintei i-a tăiat.

SFINŢII APOSTOLIDIN CEI 70: PROHOR, NICANOR, TIMON ŞI PARMENIA, DIACONII

28 IULIE

Când Iisus a înviat

Şi la ceruri a plecat,

După cum El a promis,

Duhul Sfânt a fost trimis

Pe pământ şi-a fost luat

De apostoli, ce-au plecat,

Fiecare-n altă parte,

Ca să ducă mai departe

Creştineasca-nvăţătură.

S-a luat atunci măsură,

Cât mai multe, să se-adune,

Case pentru rugăciune,

Spre a fi ca o lumină,

Unde oamenii să vină

Să se-nchine Lui Iisus.

Tot acolo s-au adus

Multe lucruri colectate

De la credincioşi şi date,

Spre a fi de ajutor,

Mai apoi, săracilor.

Spre a fi organizate

Casele acestea toate

Şi să fie împărţite

Darurile pe cinstite,

Se cerea a fi numiţi

Oameni harnici, pregătiţi

Dintre cei mai inimoşi

Ce spuneau că-s credincioşi.

Printre ei, sunt renumiţi

Şi apostolii-amintiţi,

Ce diaconi s-au numit.

Fiecare-a fost sfinţit

De apostoli. Respectaţi

Se găseau ei printre fraţi.

Şapte-au fost la început,

Apoi număru-a crescut.

Sfântul Prohor l-însoţea

Peste tot unde mergea

Pe apostolul cel sfânt,

Pavel, care în curând

L-a numit păstor să fie,

Singur, în Nicomidie.

Ca episcop, a rămas

Până-n cel din urmă ceas

Al Fecioarei născătoare,

După care-a fost de mare

Ajutor şi-nsoţitor

Lui Ioan. Prin scrisul lor,

Ei L-au propovăduit

Pe Iisus şi, surghiunit,

Cu apostolul a stat

Pe o insulă. Aflat

De păgâni când se găsea

El în Antiohia,

Fără-a regreta nimic,

A murit ca mucenic.

Sfântul Nicanor, şi el,

Omorât a fost, la fel

Cu diaconul Ştefan,

În aceeaşi zi din an.

Doar apostolii-au mai stat

La Ierusalim. S-a dat

Ordin de la-mpărăţie

Un creştin să nu mai fie

Depistat şi, de aceea,

Prin Samaria, Iudeea,

Speriaţi ei au fugit.

Sfântul Timon a slujit

Ca episcop aşezat

De apostoli şi a stat

În Arabia, anume

În cetatea ce-avea nume

Bosra. Sfântul a murit

Pe o cruce răstignit.

Minunat şi-a împlinit

Slujba-n care-a fost numit

Sfântul Parmena. S-a dus

Mucenic la Domnul, sus.

Trupul său a fost luat

De apostoli şi-ngropat.

SFÅNTUL MUCENIC CALINIC

29 IULIE

Sfậntu-acesta a avut

Fericirea de-a crescut

În familie creştinã.

Cậnd a fost din nou sã vinã

Prigonire pãgậneascã,

Mulţi creştini, ca sã trãiascã,

De Iisus se lepãdau,

Jertfe iarãşi aduceau.

Calinic mult suferea

Cậnd pe-aceştia îi vedea.

Pentru sufletele lor

Se ruga şi tuturor,

Ca un dascãl, le dãdea

Sfaturi care-i întãrea.

Chinuri multe-a suferit,

L-au bãtut şi l-au strujit,

Încãlţãri din fier i-au dat,

Cu piroane, obligat

Mai apoi la alergare

Pe-o distanţã foarte mare,

De soldaţi fiind el tras.

Dar aceştia au rãmas

Fãrã vlagã. Însetaţi

Se vedeau şi, supãraţi,

Drumul n-au continuat.

Mucenicul s-a rugat.

S-a fãcut atunci izvor

Într-o piatrã-n preajma lor.

Cậnd la Gangra au sosit,

În cuptorul înroşit

Sfậntul fost-a aruncat.

Astfel sufletul şi-a dat.

SFINŢII APOSTOLI DIN CEI 70: SILA, CRESCENT, EPENET ŞI ANDRONIC

30 IULIE

Sfinţi apostoli s-au numit

Şi cu drag s-au strãduit

Ca religia creştinã,

În primejdie, s-o ţinã.

Sfậntul Sila s-a fãcut,

Încã de la început,

Credincios însoţitor

Pentru sfậntul Pavel. Lor

Li s-a dat şi cinstea mare

De a duce o scrisoare

Pậnã-n Antiohia.

În scrisoare se spunea

Cã pãgậnii care vin

La credinţã nu mai ţin

Legea veche. Au fãcut

Drumul lung şi au trecut

Pe pãmậntul Siriei,

Şi pe al Ciliciei.

Scurtã vreme ei au stat

Şi în Listra. L-au luat

De aici pe Timotei

Şi-au plecat cu toţii, trei,

Pậnã-n Macedonia.

Însã au ajuns abia,

Şi au fost întemniţaţi,

De butuci apoi legaţi

Şi bãtaie li s-a dat.

Un cutremur a urmat,

Care a şi dãrậmat

Temniţa, şi au plecat

Sfinţii, spre Tesalonic,

Fãrã-a mai pãţi nimic,

Dar pãgậnii de iudei

Se ţineau tot dupã ei.

În Corint cậnd s-au oprit,

Sfậntul Pavel l-a numit

Ca episcop sã slujeascã.

El putea sã-nfãptuiascã

Mari minuni, prin rugãciune,

Şi fãcea doar fapte bune.

Sfậntul Silvan, transmitea,

Prin orice mijloc putea,

Sfaturi mult folositoare

Credincioşilor, pe care

I-ajuta sã se-ntãreascã

În simţirea creştineascã.

Şi pãgậnilor vorbea

Şi, pe mulţi, îi convingea

Idolii sã pãrãseascã

Şi botezul sã primeascã.

Sfinţii Petru şi Pavel,

Deseori, vorbeau de el

În scrisori. Pe sfậnt l-au pus

Slujitor al Lui Iisus

În Tesalonic. Sfinţit

Ca episcop, a simţit

Toatã ura pãgậneascã.

Dat i-a fost sã pãtimeascã

Multe rele, cật a stat

Printre ei. A suportat

Cu încredere-n Iisus

Pậnã cậnd la El s-a dus.

Şi apostolul Crescent

Trebuia sã fie-atent,

Căci păgânii îl urau.

Însă, dacă-l ascultau,

Mulţi credinţa-şi părăseau

Şi spre Domn se îndreptau.

Prin cetăţi îndepărtate

El a mers, făcând, în toate,

Mulţi creştini. În Răsărit

Apoi el s-a stabilit

Şi-n Galaţia, sfinţit

Ca episcop, a slujit.

Când Traian împărăţea,

Pe creştini îi pedepsea.

Prins a fost şi i s-au dat

Grele chinuri de-ndurat.

A murit muceniceşte.

Sfântul Pavel pomeneşte

Şi de Epenet, cel care

A slujit cu râvnă mare

În Cartagina. Spunea

Că e pârg în Asia.

Sfântul Pavel a avut

Ucenic şi-un cunoscut

Sfânt apostol, Andronic.

În Panonia, nimic

Să-l întoarcă nu putea

Din credinţa ce avea.

Piedici multe a avut,

Dar pe toate le-a trecut.

SFÂNTUL ŞI DREPTUL EVDOCHIN

31 IULIE

Când Evdochie trăia,

Teofil împărăţea

Şi, în Capadochia,

Tatăl său îndeplinea

Funcţia de senator.

A-nvăţat de mic uşor

Şi-i plăcea să studieze,

Nicidecum să se distreze.

Pe săraci îi ocrotea,

Hrană, haine le dădea

Şi era apreciat

Foarte mult de împărat,

Care în curând l-a pus

Oştille de le-a condus.

Tânăr, sfântul a murit,

Dar, atât cât a trăit,

El minuni a-nfăptuit,

De la Domnul dăruit

Cu-acest har. L-au îngropat

În cetate, dar luat,

Mai târziu, a fost şi dus,

La un loc de cinste pus,

În Constantinopol, semn

Că a fost cinstit şi demn.